Liviu-Dieter Nisipeanu (n. 1 august 1976, Brașov, județul Brașov) este un șahist din România. Mama sa este săsoaică.
Primul său antrenor, cel care l-a îndrumat de la vârsta de 7 ani, a fost maestrul internațional Radovici Corvin, același antrenor ce l-a descoperit și șlefuit pe Florin Gheorghiu, primul mare maestru român. La vârsta de 17 ani a câștigat campionatul național de seniori.
Consacrarea internațională o obține în anul 1996 când reușește un remarcabil loc 2 la Campionatul European de Juniori.
În anul 1999 a atins semifinalele Campionatului Mondial de Șah disputat în Las Vegas învingându-i în drumul său pe principalii favoriți ai turneului, Alexei Shirov și Vasily Ivanchuk. A fost învins de viitorul campion mondial Alexander Khalifman.
În vara anului 2005 reușește cea mai mare performanță din cariera sa și din istoria șahului românesc, câștigarea medaliei de aur la Campionatul European de Șah (Varșovia). Această performanță l-a propulsat pe locul 15 în ierarhia mondială cu un coeficient elo de 2707. Competiția a avut la start 220 de participanți. Nisipeanu a obținut 7 victorii și 6 remize, cu un rezultat foarte bun, de 10 puncte din 13 posibile.
În aprilie 2006, Nisipeanu a jucat patru partide împotriva campionului mondial FIDE Veselin Topalov. Topalov a câștigat cu scorul de 3:1.
___________________________________________
Liviu-Dieter Nisipeanu (born 1 August 1976) is a Romanian chess grandmaster. His peak FIDE rating was 2707 in October 2005, when he was ranked fifteenth in the world, and the highest ranked Romanian player ever. His highly aggressive style of play has earned him a reputation of a modern-day Mikhail Tal.[1]
In 1999, Nisipeanu as a clear outsider made it to the semifinals of the FIDE World Chess Championship by beating Vasily Ivanchuk in round 4 and Alexei Shirov in the quarterfinals only to succumb to the eventual champion Alexander Khalifman.[2]
Nisipeanu won the European Individual Chess Championship 2005 in Warsaw with 10 points out of 13 games, half a point ahead of runner-up Teimour Radjabov from Azerbaijan.[3]
In April 2006, Nisipeanu played FIDE World Champion Veselin Topalov in a four-game match. Topalov won by a score of 3:1. The match was not for any official title.[4]
Grande Maestro, nel mese di luglio del 2007 la FIDE stimò il suo Elo pari a 2683, dato che lo rendeva numero uno tra i giocatori rumeni e numero 26 al mondo. Il suo rating massimo tuttavia era stato 2707, valore raggiunto nell'ottobre del 2005, che lo collocava al 15º posto assoluto al mondo. Il suo stile di gioco è quantomeno peculiare e rischioso, quasi paradossale; per queste sue caratteristiche è stato associato a Mikhail Tal.
Nel 1999, Nisipeanu, sebbene partisse da una posizione di non favorito, riuscì a raggiungere le semifinali del campionato mondiale FIDE, battendo Vasyl' Ivančuk al 4º turno e Alexei Shirov nei quarti di finale, soccombendo solo ad Aleksandr Chalifman, che sarebbe poi diventato campione. Nisipeanu conquistò nel 2005 a Varsavia il titolo europeo individuale, ottenendo 10 punti su 13, con mezzo punto di vantaggio sul suo inseguitore Teimour Radjabov dell'Azerbaijan.
Nell'aprile del 2006, Nisipeanu disputò una serie di quattro incontri con il campione mondiale FIDE Veselin Topalov, venendo sconfitto per 3 a 1.

Legături externe
- Liviu-Dieter Nisipeanu download 193 of his games in pgn format.
- Play through the Nisipeanu vs. Topalov games
- Nisipeanu's FIDE card
- Nisipeanu's chess games
- 10 critical positions of his games
- Nisipeanu the European Chess Champion
- Interviu cu Dieter Nisipeanu
___________________________________________
Liviu-Dieter Nisipeanu (born 1 August 1976) is a Romanian chess grandmaster. His peak FIDE rating was 2707 in October 2005, when he was ranked fifteenth in the world, and the highest ranked Romanian player ever. His highly aggressive style of play has earned him a reputation of a modern-day Mikhail Tal.[1]
In 1999, Nisipeanu as a clear outsider made it to the semifinals of the FIDE World Chess Championship by beating Vasily Ivanchuk in round 4 and Alexei Shirov in the quarterfinals only to succumb to the eventual champion Alexander Khalifman.[2]
Nisipeanu won the European Individual Chess Championship 2005 in Warsaw with 10 points out of 13 games, half a point ahead of runner-up Teimour Radjabov from Azerbaijan.[3]
In April 2006, Nisipeanu played FIDE World Champion Veselin Topalov in a four-game match. Topalov won by a score of 3:1. The match was not for any official title.[4]
Notable chess games
- Liviu Dieter Nisipeanu vs Vlastimil Babula, 6th EU Ind. Ch. 2005, Sicilian Defense: Scheveningen Variation (B82), 1-0
- Liviu Dieter Nisipeanu vs Viktor Bologan, TCh-FRA Top 16 2006, Sicilian Defense: Najdorf Variation (B90), 1-0
- Veselin Topalov vs Liviu Dieter Nisipeanu, Mtel Masters 2007, Scandinavian Defense: Gubinsky-Melts Defense (B01), 0-1
- Vassily Ivanchuk vs Liviu Dieter Nisipeanu, World Chess Cup 2007, Bogo-Indian Defense: Grunfeld Variation (E11), 0-1
References
External links
- Liviu-Dieter Nisipeanu player profile at Chessgames.com
- OlimpBase
- Nisipeanu the European Chess Champion
Grande Maestro, nel mese di luglio del 2007 la FIDE stimò il suo Elo pari a 2683, dato che lo rendeva numero uno tra i giocatori rumeni e numero 26 al mondo. Il suo rating massimo tuttavia era stato 2707, valore raggiunto nell'ottobre del 2005, che lo collocava al 15º posto assoluto al mondo. Il suo stile di gioco è quantomeno peculiare e rischioso, quasi paradossale; per queste sue caratteristiche è stato associato a Mikhail Tal.
Nel 1999, Nisipeanu, sebbene partisse da una posizione di non favorito, riuscì a raggiungere le semifinali del campionato mondiale FIDE, battendo Vasyl' Ivančuk al 4º turno e Alexei Shirov nei quarti di finale, soccombendo solo ad Aleksandr Chalifman, che sarebbe poi diventato campione. Nisipeanu conquistò nel 2005 a Varsavia il titolo europeo individuale, ottenendo 10 punti su 13, con mezzo punto di vantaggio sul suo inseguitore Teimour Radjabov dell'Azerbaijan.
Nell'aprile del 2006, Nisipeanu disputò una serie di quattro incontri con il campione mondiale FIDE Veselin Topalov, venendo sconfitto per 3 a 1.
Nessun commento:
Posta un commento